OMV Petrom anunță oficial că va cumpăra de la RNV Infrastructure 50% din cel mai mare portofoliu de proiecte de energie eoliană din România – Electrocentrale Borzești, precum și Renovatio Asset Management, care deține cea mai mare rețea de stații de încărcare pentru vehicule electrice din România, cu peste 400 de puncte instalate.
Electrocentrale Borzești are proiecte din surse regenerabile cu o capacitate de circa 1 GW, din care 950 MW eolian și restul fotovoltaic. “Prin acest parteneriat nou format, OMV Petrom împreună cu Renovatio planifică să investească, până în 2027, circa 1,3 miliarde euro, inclusiv din finanțare bancară, în surse regenerabile în România. Contribuția OMV Petrom pentru achiziția și construcția acestor proiecte este estimată la până la 350 milioane euro”, se arată în informarea de presă emisă de OMV Petrom.
Prin achiziționarea pachetului de 50% din cel mai mare portofoliu de proiecte eoliene din România, OMV Petrom intră în dezvoltarea a patru parcuri eoliene ce vor fi construite în zona de nord-est a României. Conform estimărilor actuale, parcul fotovoltaic ar trebui să furnizeze energie electrică sistemului energetic național de la începutul anului 2024, în timp ce parcurile eoliene sunt estimate să înceapă treptat producția între 2025-2027. Proiectelor li s-a acordat deja acces la rețeaua națională de transport a energiei electrice.
După achiziționarea Renovatio Asset Management, OMV Petrom va deveni cel mai mare jucător în domeniul mobilității electrice din România, adăugând peste 400 de puncte de încărcare noi la rețeaua regională a companiei, de 270 de puncte de încărcare instalate până la finalul lui 2023.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.