Datele biroului de statistică al Germaniei arată că prețurile locuințelor au scăzut pentru al patrulea trimestru consecutiv în perioada iulie – septembrie 2023. Este, totodată, cea mai abruptă scădere raportată de până acum de Germania, iar procentul subliniază efectele celei mai mari crize imobiliare din ultimele decenii. 

Până în 2022, în Germania a existat o bulă speculativă a prețurilor, una dintre cele mai mari din ultimii 50 de ani. Prețurile au scăzut de atunci, iar bula a explodat”, a declarat Konstantin Kholodilin, din cadrul Institutului German de Cercetare Economică.

Reuters relatează că, timp de ani de zile, sectorul imobiliar din Germania, dar și din alte părți ale Europei, a explodat, pe fondul ratelor scăzute ale dobânzilor și a cererii puternice. În acest context, creșterea bruscă a ratelor și a costurilor a pus capăt “avântului”, împingând dezvoltatorii în insolvență.

Datele mai arată că numărul de comenzi în industria construcțiilor a scăzut cu 6,3% (ajustat) în octombrie, comparativ cu luna precedentă. Federația germană a industriei construcțiilor a transmis că sectorul se îndreaptă spre o nouă perioadă de concedieri și reduceri ale locurilor de muncă.

Surse: Reuters, The Telegraph

Foto: Angela Forker | Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday