Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat pe pagina sa de Facebook că circulația rutieră a fost deschisă pe tronsonul 3 al Drumului Expres Craiova-Pitești. Astfel, începând de astăzi se circulă pe 71,6 km ai acestui drum expres, între Robănești (județul Dolj) și Colonești (județul Olt).
Sorin Grindeanu a mai precizat că, dacă este menținut actualul ritm de construcție, anul viitor se va putea circula pe toți cei 121 km ai DEx Craiova-Pitești, după ce se vor finaliza lucrările și pe Tronsoanele 1 și 2.
”S-a deschis circulația pe încă un tronson al primului drum expres din România (#DEx12 Craiova-Pitești)! De astăzi, se circulă pe 71,6 km ai acestui drum expres, între Robănești (județul Dolj) și Colonești (județul Olt). Cei 31,75 Km ai Tronsonului 3 (Valea Mare – Colonești) sunt deschiși cu 6 luni mai devreme față de termenul contractual și sunt executați de același constructor român care a finalizat anul trecut Tronsonul 2 (Robănești-Valea Mare) în lungime de 39,85 km”, a scris acesta pe Facebook.
”Astăzi, 23 decembrie, începând cu ora 12.00, s-a deschis traficului rutier tronsonul 3 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx 12), pe segmentul cuprins între localitățile Valea Mare și Colonești, kilometrii 57+720 metri – 88+500 metri, în județul Olt. Astfel, județul Olt va putea fi tranzitat în totalitate pe DEx 12”, informează și Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.