Update 20:00. Bilanțul final al autorităților arată că au fost patru victime. Una dintre ele a decedat, iar alta, cu traumatisme severe, este intubată. Celelalte două sunt la spital, conștiente, cu diverse traumatisme.
Acțiunile de căutare-salvare au încetat, iar forțele de intervenție se retrag.
Update 19:30. Cea de-a patra victimă care a fost extrasă de sub dărâmături nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul. Fusese scoasă de sub moloz în stare de inconștiență.
Update 18:50. Cea de-a patra victimă fost extrasă. Este inconștientă și a fost predată echipajelor medicale de la fața locului.
Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat că, din primele informații, clădirea se afla pe lista celor cu risc seismic și că erau planificate lucrări de consolidare. De asemenea, menționează că acesta a fost actualizată ultima dată în luna octombrie, astfel încât părinții au fost informați care este situația clădirii.
Pe lista clădirilor încadrate sau nu într-o clasă de risc seismic, citată de Ligia Deca, în ceea ce privește Liceului Tamasi Aron, se află săli de curs și laboratoare unele reabilitate, altele nu, dar și un cămin, probabil clădirea care s-a prăbușit acum. Aceasta nu este încadrată într-o clasă de risc seismic și nu a fost reabilitată.
Conform site-ului liceului, în internat erau cazați, în mod normal, aproximativ 120-130 de copii, însă nu este clar câți copii erau acolo atunci când clădirea s-a prăbușit.
Update 18:30. DSU a transmis că echipele de căutare-salvare comunică verbal cu a patra victimă, tot un copil, și acționează pentru scoaterea acesteia de sub dărâmături.
Update 18:00. Victima aflată în stop cardio respirator a răspuns manevrelor de resuscitare și este transportată la spital pentru continuarea îngrijirilor medicale, transmit pompierii. Alte două persoane au fost salvate deja de sub dărâmături. Potrivit ISU Harghita, toate cele trei persoane extrase până acum sunt minore.
Continuă misiunea de căutare și salvare a altor posibile victime prinse sub dărâmături.
Știrea inițială:
Mai multe persoane rănite, inclusiv minori, după ce un perete s-a prăbușit, la internatul Liceului Tamasi Aron, din Odorheiu Secuiesc. Potrivit IGSU, sunt cel puțin trei victime, dintre care una are nevoie de resuscitare.
“O persoană este în stare conștientă, una este inconștientă. O altă persoană este resuscitată. Este vorba și de minori. Nu avem vârstele lor. Este prematur să ne pronunțăm despre ce s-a întâmplat. Misiunea noastră este să ne asigurăm că toate persoanele sunt bine. Acestea sunt datele preliminare. Până în aceste momente, doar aceste persoane au fost scoase. Se continuă misiunile de căutare și salvare”, a declarat purtătorul de cuvânt ISU Harghita.
“Suprafața afectată este de aproximativ 200 mp. La locul intervenției au fost alocate 2 mașini de stingere, o descarcerare, un camion, un container multirisc, o ambulanță SMURD, 2 ambulanțe SAJ, 3 echipaje ale serviciilor voluntare pentru situații de urgență”, adaugă pompierii.
Foto: ISU Harghita
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.