Aliații au convenit asupra bugetului civil și a celui militar pentru 2024, în cadrul unei reuniuni a consiliului NATO. Potrivit comunicatului de presă, bugetul civil este stabilit la 438,1 milioane euro, iar bugetul militar la 2,03 miliarde euro, ceea ce reprezintă creșteri de +18,2%, respectiv +12% comparativ cu 2023.

Bugetul civil al Alianței asigură fonduri pentru personalul, costurile operaționale și cheltuielile programelor sediului central al NATO și al personalului său internațional. Bugetul militar acoperă costurile operaționale ale cartierului general al structurii de comandă NATO, misiunilor și operațiunilor din întreaga lume.

Al treilea element principal de finanțare comună al NATO este Programul NATO de Investiții în Securitate (NSIP), care acoperă extinderea construcțiilor și a sistemelor de comandă și control. Pentru anul viitor, NSIP va avea un buget de 1,3 miliarde euro, reprezentând o creștere de +30% față de 2023.

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a transmis că “Finanțarea comună demonstrează solidaritatea aliată și voința colectivă. În vremuri tulburi, avem nevoie de asta mai mult ca niciodată“.

Fondurile comune ale NATO sunt compuse din contribuții directe la bugetele și programele colective, care echivalează cu doar 0,3% din totalul cheltuielilor de apărare ale statelor aliate. Contribuțiile naționale reprezintă cea mai mare componentă a finanțării NATO, sunt suportate individual, de fiecare membru, și includ dezvoltarea propriilor armate. Reamintim că România și-a asumat că va aloca 2,5% din PIB pentru Apărare.

Sursă: NATO

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday