Oficiul Judiciar a emis îndrumări oficiale legate de folosirea inteligenței artificiale în instanțele de judecată din Anglia și Țara Galilor, în care a precizat că tehnologia poate fi folosită pentru a rezuma un volum mare de informații sau în alte sarcini administrative. Totuși, a atenționat că chatboții sunt un instrument slab pentru documentări și că sunt predispuși să inventeze texte juridice sau cazuri antecedente. În ghidul respectiv, autoritățile avertizează că tehnologia AI ar putea fi folosită pe scară largă în viitor pentru inițierea acțiunilor în instanță și pentru crearea de probe și dovezi fictive. 

În recomandările Oficiului, judecătorii sunt avertizați că chatboții nu produc analize sau raționamente convingătoare și că judecătorii se fac responsabili de materialul produs cu AI, în numele lor. Lor li s-a atras atenția să nu introducă informații private în astfel de tehnologii, pentru că ele ar putea ajunge publice. 

Sir Geoffrey Vos, înalt reprezentant al sistemului judecătoresc din Anglia și Țara Galilor, a declarat că AI oferă oportunități semnificative pentru dezvoltarea sistemului judiciar: Tehnologia nu va face decât să avanseze, iar sistemul judiciar trebuie să înțeleagă ce se întâmplă. Judecătorii, la fel ca toată lumea, trebuie să fie foarte conștienți de faptul că AI poate da răspunsuri inexacte, precum și răspunsuri exacte”.

La începutul acestui an, un judecător britanic de rang înalt a declarat că a testat ChatGPT, pe care l-a pus să rezume un domeniu de drept, în scopul redactării unei hotărâri judecătorești. Magistratul a spus atunci că rezultatul a fost extrem de util. 

Modelele lingvistice mari (LLMs) explică presa britanică, sunt antrenate pe cantități mari de text, în baza cărora redactează propoziții prin prezicerea unei serii de cuvinte. Din acest considerent, ele sunt predispuse și la inventarea unor fapte. 

Sursă: The Telegraph

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday