Turnul medieval din orașul italian Bologna este înclinat de sute de ani, la fel de mult ca și faimosul Turn din Pisa, fiind nevoie ca autoritățile să înceapă îngrădirea sa din cauza temerilor că s-ar putea prăbuși. Turnul de 47 de metri se înclină la un unghi de patru grade, iar în urma monitorizărilor, s-au constatat schimbări în direcția de înclinare, explică specialiștii.

Consiliul municipal a declarat că situația este “extrem de critică”. Totodată, cercetările au scos la iveală și că materialele turnului se deteriorează constant. Experții “consideră că nu mai există condiții de siguranță pentru a opera în sau lângă turn, fiind nevoie de un plan de protecție civilă”. 

Cordonul metalic de protecție va fi ridicat pentru “a reține resturile rezultate în urma unei posibile prăbușiri, pentru a reduce vulnerabilitatea clădirilor din jur și expunerea populației, precum și pentru a bloca accesul în zona interzisă”, a precizat primăria într-un comunicat. Sistemul va fi fixat în pământ și va include plase de protecție special concepute, ancorate tot în pământ. Construcția barierei va fi finalizată la începutul anului viitor. Turnul și piața de sub el vor rămâne închise timp de câțiva ani, până când se vor efectua lucrările de restaurare. Primăria estimează că numai bariera va costa 4,3 milioane de euro.

Autoritățile locale subliniază că prăbușirea nu este iminentă, iar măsurile luate au rol preventiv: “Ne comportăm ca și cum ar fi pe cale să se prăbușească, dar nimeni nu știe când ar putea fi asta – ar putea fi peste trei luni, 10 ani sau 20 de ani.”

Turnul Garisenda este unul dintre cele două turnuri importante din Bologna. Celălalt, Turnul Asinelli, este de aproximativ două ori mai înalt și, de asemenea, se înclină, deși nu la fel de mult, fiind de obicei deschis pentru a fi vizitat de turiști. Structurile au fost construite între 1109 și 1119. Înălțimea Turnului Garisenda a fost redusă în secolul al XIV-lea, deoarece începuse deja să se încline. Turnul este menționat în poemul Divina Comedie al lui Dante, finalizat în 1321.

Surse: BBC, CNN

Foto: Sergey Dzyuba | Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday