Conform The New York Times, Israelul a obținut un plan de luptă întocmit de Hamas pentru atacul terorist de pe 7 octombrie, cu mai mult de un an înainte ca acesta să aibă loc, însă, la vremea aceea, oficialii israelieni au respins planul, considerându-l “prea dificil de realizat pentru Hamas”.
The New York Times a analizat documentul de aproximativ 40 de pagini, numit de către autoritățile israeliene “Zidul Ierihonului”, făcând referire la orașul palestinian Ierihon. Planul descrie în detaliu tipul de invazie soldată cu mii de morți. În document nu a fost găsită o dată stabilită pentru atac, însă acesta descria un asalt metodic menit să copleșească fortificațiile din jurul Fâșiei Gaza, să cucerească orașele israeliene și să ia cu asalt baze militare-cheie, inclusiv un cartier general de divizie.
Hamas a urmat cu precizie acest plan. Acesta detalia un baraj de rachete la începutul atacului, drone pentru a distruge camerele de securitate și mitraliere automate de-a lungul graniței, iar oameni înarmați să intre în masă în Israel, lucruri care s-au întâmplat în timpul atacului din 7 octombrie. Planul includea, de asemenea, detalii despre locația și mărimea forțelor militare israeliene, huburi de comunicare și alte informații sensibile, ceea ce i-a determinat pe oficialii israelieni să se întrebe cum a reușit Hamas să obțină asemenea informații și dacă nu cumva au existat scurgeri de informații în interiorul instituțiilor de securitate israeliene.
Nu este clar dacă premierul Benjamin Netanyahu sau alți lideri politici au văzut documentul. După ce oficialii israelieni au intrat în posesia planului anul trecut, aceștia erau nesiguri în ceea ce privește capacitatea Hamasului de a realiza un atac atât de complex, însă în acest an în iulie, cu doar trei luni înainte de atacul de pe 7 octombrie, un analist veteran din cadrul Unității 8200, Agenția israeliană de Informații, a avertizat că Hamas a efectuat un exercițiu de antrenament intens, care a durat o zi, și care părea similar cu ceea ce era descris în plan, însă îngrijorările sale au fost ignorate.
Unul dintre cele mai importante obiective prezentate în document a fost invadarea bazei militare israeliene din Re’im, care găzduiește divizia din Gaza responsabilă cu protecția regiunii. Hamas și-a îndeplinit acest obiectiv pe 7 octombrie, trecând prin Re’im și ocupând părți din bază. Amploarea planului, au spus oficialii, a făcut ca acesta să fie ușor de subestimat. Oficialii israelieni au estimat că, chiar dacă Hamas ar fi invadat, ar fi putut aduna o forță de câteva zeci de oameni, nu sute.
Sursă: The New York Times
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.