Google DeepMind a făcut publică descoperirea într-o lucrare publicată în revista Nature. Cu ajutorul instrumentului GNoME (Graph Networks for Materials Exploration), compania prezis structura a peste două milioane de materiale noi (cristale anorganice), dintre care aproape 400 de mii ar putea fi produse în viitorul apropiat în laboratoare. 

“Programul a multiplicat numărul de materiale viabile din punct de vedere tehnologic cunoscute de omenire. Din cele 2,2 milioane de predicții ale sale, 380 de mii sunt cele mai stabile […]. Printre acești candidați se numără materiale care au potențialul de a dezvolta viitoarele tehnologii, de la superconductori care alimentează supercomputere, și baterii de ultimă generație pentru a spori eficiența vehiculelor electrice”, explică reprezentanții DeepMind.

Compania susține că cele două milioane de materiale noi descoperite sunt echivalentul a 800 de ani de cercetări fără tehnologia actuală, iar acum, cu ajutorul inteligenței artificiale, acest proces poate fi accelerat. Google explică faptul că în trecut, oamenii de știință încercau să obțină structuri cristaline noi modificând cristalele deja cunoscute sau experimentând cu noi combinații de elemente, proces costisitor, care avea șanse de eșec, și care dura o perioadă lungă. De exemplu, a fost nevoie de aproximativ două decenii de cercetare înainte ca bateriile litiu-ion – utilizate astăzi pentru a alimenta de la telefoane și laptopuri, până la vehicule electrice – să devină disponibile pe piață. 

“Sperăm că marile îmbunătățiri în domeniul experimentării, al sintezei autonome și al modelelor de învățare automată vor scurta semnificativ acest termen de 10-20 de ani la ceva mult mai ușor de gestionat”, a declarat Ekin Dogus Cubuk, cercetător la DeepMind.

Programul DeepMind a fost antrenat pe baza datelor de la Materials Project, un grup de cercetare internațional fondat la Lawrence Berkeley National Laboratory în 2011, alcătuit din cercetări existente despre aproximativ 50.000 de materiale deja cunoscute. Compania a declarat că va împărtăși acum descoperirile sale cu comunitatea științifică, în speranța de a accelera noi descoperiri în domeniul materialelor. Acum, DeepMind subliniază că se va concentra pe prezicerea modului în care aceste materiale noi pot fi sintetizate în laborator.

Surse: Google DeepMind, Reuters

Foto: DeepMind

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday