Datele Eurostat arată că:

  • Inflația anuală în Zona Euro a coborât la 2,4% în noiembrie, de la 2,9% în octombrie.
  • Scăderea de -0,5% este cea mai mare de la o lună la alta, din ianuarie 2020 până în prezent.
  • Nivelul de 2,4% este totodată cel mai mic din iunie 2021 până în prezent.
  • Analiștii anticipau că va coborî la 2,7% în noiembrie, astfel că declinul este mai mare decât se așteptau aceștia.

  • Inflația de bază – un indicator care exclude efectele volatile ale energiei, alimentelor, alcoolului și tutunului, dar care este folosit de Banca Centrală Europeană în politicile monetare – a fost, de asemenea, mai mică decât așteptările, scăzând la 3,6% de la 4,2% în octombrie.
  • Prețurile la energie au continuat să înregistreze scăderi semnificative de la an la an, ajungând la -11,5% în noiembrie. Alimentele, alcoolul și tutunul sunt în continuare cu +6,9% mai scumpe decât anul trecut, dar mai ieftine față de octombrie.

Inflația globală s-a redus semnificativ de la vârful de 10,6% atins în octombrie 2022. Oficialii BCE au subliniat în repetate rânduri că este prea devreme pentru a declara victoria asupra inflației, în timp ce monitorizează presiunile potențiale din partea creșterilor salariale din ultimul an. Date separate publicate joi de Eurostat au arătat că șomajul în Zona Euro a rămas la un nivel minim record de 6,5% în octombrie, în ciuda contracției economiei acesteia în T3.

“Pentru BCE, semnele unei victorii iminente în privința inflației sunt tot mai multe. Prin urmare, piața este îndreptățită să înceapă să se gândească la reduceri ale dobânzilor de referință pentru 2024. Credem că prima ar putea foarte bine să aibă loc înainte de vară”, a declarat un economist-șef al ING specializat pe Zona Euro.

Surse: CNBC, Eurostat

Foto: Irontrybex | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday