Informația a fost dezvăluită agenției de presă de către o persoană care cunoaște detalii în legătură cu planurile producătorului american de autoturisme electrice. Aceasta nu a precizat când va începe producția. Tesla nu a comentat dezvăluirile de presă, însă Reuters scrie că Elon Musk a vizitat, în weekend, marea fabrică de lângă Berlin și le-a vorbit angajaților despre proiect.

Cumpărătorii de mașini electrice sunt descurajați de prețurile ridicate ale acestora, dar și de ratele dobânzilor, motiv pentru care adoptarea tehnologiei pe piețele europene și americane este îngreunată, potrivit unui sondaj de opinie în rândul consumatorilor. Prețul mediu de vânzare cu amănuntul al unui vehicul electric, în Europa, a fost de peste 65 de mii de euro, conform datelor JATO Dynamics. În China, media a fost de 31 de mii de euro. 

Musk plănuiește de mai mult timp să producă un model mai accesibil. Producătorul auto este aproape de a dezvolta o tehnologie care-i va permite să toarne, dintr-o singură bucată, partea inferioară a caroseriei, au declarat în septembrie mai multe surse pentru Reuters. Această inovație ar accelera semnificativ producția și ar scădea costurile.

Extinderea pe piețele mari este esențială pentru obiectivul constructorului american, care până în 2030 vrea să ajungă la 20 de milioane de unități livrate. Alți rivali, cum este Volkswagen, nu și-au setat ținte de vânzări pentru segmentul electric.

În fabrica de lângă Berlin este produs acum modelul Y al Tesla, cel mai vândut vehicul electric la nivelul Europei. 

Sursă: Reuters

Foto: Boarding1now | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday