Statele Unite au trimis drone de supraveghere (cel mai probabil MQ-Reaper) deasupra Fâșiei Gaza. Potrivit Reuters, care citează oficiali americani, acestea au ajutat la eforturile de localizare a ostaticilor deținuți de Hamas, după raidul din Israel din 7 octombrie. Printre cele 250 de persoane deținute se află și cel puțin 10 cu cetățenie americană.

UPDATE, ora 22.30. Contraamiralul Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene (IDF), a declarat că militarii au finalizat încercuirea Gaza City. El a precizat că israelienii au atacat avanposturile, sediul și infrastructura folosite de gruparea teroristă Hamas și că, acum, localizează și neutralizează elemente ale infrastructurii subterane și alte amenințări, pentru ca apoi să se poată deplasa liber în zonă.

Înainte de război, Gaza City a fost cea mai des populată așezare din Fâșia Gaza. Pe 13 octombrie, IDF le-a cerut civililor să părăsească orașul și să se deplaseze către sudul teritoriului.

Armata Israelului a început operațiunea terestră în Gaza vinerea trecută, cu tancuri, buldozere, infanterie și unități de ingineri. În acest timp, a continuat să desfășoare bombardamente asupra nordului Fâșiei Gaza.

UPDATE, ora 20.30. Wall Street Journal anunță că SUA au informații despre faptul că grupul Wagner, organizație paramilitară rusească activă în Siria, intenționează să ofere Hezbollah un sistem de apărare aeriană SA-22, cu rachete sol-aer și tunuri de luptă împotriva aeronavelor. Un oficial american a spus că Washingtonul nu a confirmat că sistemul a fost trimis deja, dar monitorizează comunicațiile dintre Wagner și Hezbollah.

Informațiile apar pe fondul tensiunilor tot mai mari de la granița dintre Liban și Israel, unde există riscul deschiderii unui al doilea front. SUA au poziționat un portavion în estul Mediteranei pentru a încerca să descurajeze Hezbollah și Iranul.

Vineri este așteptat un discurs al imamului Hassan Nasrallah, liderul Hezbollahului iranian, iar ISW a arătat că atât milițiile iraniene cât și Iranul “creează în mediul informațional așteptarea privind o escaladare a conflictului”.

În cursul zilei de joi, IDF a bombardat mai multe poziții din Liban, în timp ce milițiile iraniene au lansat tiruri de mortiere și arme antitanc.

Știrea în forma inițială:

Armata israeliană a separat Gaza City de sudul Fâșiei și continuă înaintarea pe coasta Mediteranei. Iranul și milițiile libaneze creează așteptări privind o escaladare a confruntărilor, începând de vineri, când este programat un discurs al liderului Hezbollah.

Armata isareliană își continuă ofensiva de încercuire a Gaza City și a avansat ieri, perpendicular spre coasta Mediteranei pentru separarea Fâșiei în două, dar și de-a lungul coastei, dinspre nord. Aseară a anunțat că a spart prima linie de apărare a Hamas, iar în timpul nopții de miercuri spre joi a continuat bombardamentele de artilerie și aviație asupra unor ținte din Gaza City.

Concomitent, sunt semnalate treceri marginale ale graniței de către militarii israelieni și în sudul Fâșiei Gaza, acolo unde le-a cerut civililor să se refugieze.

ISW observă că milițiile palestiniene par să efectueze atacuri comune cu foc indirect (mortiere și rachete) asupra locațiilor din Israel, ceea ce ar sugera o mai mare coordonare între aceste grupuri. În același timp, mai arată ISW,  “Iranul și Hezbollah-ul libanez creează în mediul informațional așteptarea că Hassan Nasrallah, liderul Hezbollah, va anunța un fel de escaladare pe 3 noiembrie, care ar putea include o mărire a ratei de atacuri sau folosirea unor sisteme militare mai avansate împotriva Israelului”.

Sursa: ISW

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday