Un oficial din poliție a declarat pentru Wall Street Journal că părinții lui Díaz, Luis Manuel Díaz și Cilenis Marulanda, au fost răpiți din orașul natal al lui Luis, Barrancas, de cel puțin doi bărbați înarmați și pe motociclete, care îi așteptau într-o benzinărie. Tatăl lui Diaz a fost luat pe o motocicletă, a transmis poliția, în timp ce mama sa fost răpită cu propriul vehicul.
Poliția suspectează că răpirea celor doi are ca motivație o răscumpărare.
Sâmbătă seara, poliția a dispus echipaje pentru a bloca drumurile din Guajira, o provincie de la granița cu Venezuela. La scurt timp după anunțul răpirii, poliția a transmis că Marulanda a fost salvată, după ce autoritățile au interceptat vehiculul acesteia. Totuși, la momentul actual, nu este clar dacă a fost reținut vreun suspect în cazul răpirii.
Incidentul a avut loc cu o zi înainte de alegerile regionale, într-o țară cu violențe în creștere, mai ales în mediul rural, unde bandele înarmate își dispută piața ilegală a drogurilor.
Luis Díaz, în vârstă de 26 de ani, este considerat între primii cei mai valoroși 40 de jucători din Europa, cu o valoare de aproape 80 de milioane de dolari, potrivit Transfermarkt.com. A fost achiziționat de Liverpool în ianuarie 2022 pentru aproape 60 de milioane de dolari, de la FC Porto, unde a jucat patru ani. De când evoluează în Europa, valoarea fotbalistului columbian a crescut de zece ori.
Sursă: Wall Street Journal
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.