Financial Times citează un inginer de la Toyota Motor Corporation, care susține că producătorul japonez este pe punctul de a atinge o viteză de producție a bateriilor cu stare solidă similară cu cea a lanțului de producție pentru bateriile Li-ion, care echipează în prezent mașinile sale electrice.
“Suntem aproape la același nivel. Vom putea lansa volume mai mari de producție și vom putea îmbunătăți procesul de verificare al calității”, a declarat inginerul Toyota, la doar o săptămână după ce compania japoneză a semnat un parteneriat cu Idemitsu Kosan, o firmă petrochimică, cu care va dezvolta și produce electroliți solizi și componentele pentru producția de serie a bateriilor cu stare solidă. Verificarea calității este însă un proces de durată, pentru că trebuie testat inclusiv faptul că bateria nu își pierde proprietățile, după trecerea unui număr de ani.
Inițial, Toyota a anunțat că dezvoltarea acestui tip de baterii îi va permite să lanseze din 2027 sau 2028 mașini electrice cu autonomie de până la 1.200 de km, dublu sau triplu față de bateriile actuale, la o încărcare ce ar dura doar 10 minute. De asemenea, acestea au o durată de viață mai lungă (suportă un număr mai mare de încărcări) și un risc mai scăzut de incendiu. Nu este clar dacă Toyota va devansa termenul de la care vor fi disponibile autoturismele cu noua tehnologie.
Spre deosebire de bateriile Li-ion, cele cu stare solidă utilizează un electrolit solid, cu densitate mai mare, care poate fi ceramic sau din polimer.
Sursa: FT
Foto: Kannapat Inkhammoon | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.