Conform ministrului Energiei, Sebastian Burduja, România va cere oficial aprobarea Comisiei Europene pentru a amâna cu până la doi ani închiderea centralelor sale electrice pe lignit (cărbune brun). Guvernul se angajase la Bruxelles să elimine treptat lignitul începând cu 2026, în cadrul PNRR.

Complexul Energetic Oltenia a încheiat parteneriate cu OMV Petrom, Tinmar și Alro Slatina pentru a construi parcuri solare și centrale electrice pe gaz, ca parte a schimbării strategiei energetice a României, explică Reuters. Compania a primit deja un ajutor aprobat de UE în valoare de 1,2 miliarde de lei, în cadrul unui plan de restructurare care include termene clare pentru eliminarea treptată a cărbunelui. Compania a închis mai multe unități energetice pe bază de cărbune, însă din cauza întârzierilor, “oprirea centralelor pe lignit nu va coincide cu intrarea în funcțiune a acestor noi proiecte, ceea ce ar putea crea dificultăți pentru rețeaua electrică națională”, a declarat Burduja.

Ministrul urmează să călătorească la Bruxelles luna aceasta pentru a negocia noile termene.

Sursă: Reuters

Foto: John Kasawa Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday