Update ora 18:40: Hamas a transmis pe Telegram că a tras sute de rachete asupra orașului Așkelon, aflat pe coasta Mediteranei, la 13 km de Fâșia Gaza, ca “răspuns la strămutarea civililor din Gaza“, potrivit CNN.
Anterior, un purtător de cuvânt al Hamas a emis un avertisment către locuitorii orașului din sudul Israelului să se adăpostească, deoarece începând cu ora locală 17:00 vor avea loc bombardamente. Forțele de Apărare israeliene au pornit sirenele de avertizare în localitățile din jurul Fâșiei Gaza. Potrivit imaginilor care circulă pe rețelele de socializare, nu toate rachetele au fost interceptate și unele dintre ele au lovit clădiri. Nu se cunosc detalii despre eventuale victime.
#Hamas fired rockets into Israel on Tuesday (October 10) after warning citizen’s of the southern port city of #Ashkelon to evacuate.
Earlier in the day Hamas armed wing spokesman Abu Ubaida told residents to leave the area by 5 p.m.(1400 GMT), without giving any further details. pic.twitter.com/D6DmfMJpGA
— DD India (@DDIndialive) October 10, 2023
Israelul efectuează atacuri aeriene în portul Gaza, au confirmat Forțele de Apărare Israelului pentru CNN: “Lovim în prezent ținte teroriste aparținând organizației teroriste Hamas, de pe coasta Fâșiei Gaza. Urmează detalii”, se arată într-un comunicat. O barcă de pescuit a fost fotografiată în flăcări, în port.
Știrea în forma inițială: Aviația israeliană a lovit peste 500 de ținte din Gaza, începând de sâmbătă, 200 dintre ele numai noaptea trecută. Atacuri izolate în Cisiordania. În Irak, un convoi militar ce venea din Iran și se îndrepta spre Siria a fost bombardat de avioane neidentificate.
Armata israeliană spune că are acum sub control total granița cu Fâșia Gaza, teritoriu complet izolat pe mare și pe uscat, aflat sub asediu, fără alimentare cu combustibil, apă, bunuri sau electricitate. Inclusiv punctul de trecere spre Egipt este închis, marți dimineață, din cauza concentrării atacurilor israeliene asupra părții de sud a Fâșiei Gaza. Aviația israeliană a raportat că a lovit azi-noapte peste 200 de ținte din Gaza și a dat publicității și imagini în acest sens.
צה”ל תקף הלילה ברחבי הרצועה; מעל ל-200 יעדים נתקפו בחאן יונס ובשכונת רימאל
מטוסי קרב של חייל-האוויר תקפו בשעות האחרונות מטרות רבות של ארגוני הטרור ברחבי הרצועה.
עשרות מטוסי קרב תקפו במהלך הלילה מעל ל-200 מטרות ברחבי שכונת רימאל ובחאן יונס. pic.twitter.com/2pYLKXoMOt
— Israeli Air Force (@IAFsite) October 10, 2023
Hamas a amenințat luni seară că va începe executarea celor aproximativ 150 de ostatici, dacă bombardamentele vor continua, și că nu va negocia sub atacul aviației israeliene. Între timp, ministrul Sănătății din Gaza a cerut un “coridor de securitate” pentru evacuarea civililor și a răniților. Numărul morților din rândurile palestinienilor a depășit 700, în timp ce bilanțul deceselor din Israel, în urma atacurilor Hamas a ajuns la 900.
Luni seara, premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a părut să indice faptul că armata sa se pregătește de invadarea Fâșiei Gaza: “Pentru Hamas vin vremuri teribile. Campania militară este abia la început. Nu vom lăsa piatră neîntoarsă [în Gaza] și vom schimba definitiv Orientul Mijlociu”, a spus Netanyahu.
Între timp, în Cisiordania (West Bank), care alături de Gaza formează statul Palestina (recunoscut de România și de un număr mare de țări, dar nu și de SUA sau țările vest-europene), se înregistrează tot mai multe atacuri izolate și incidente cu armata israeliană. Schimburi de focuri, în special la punctele de trecere către Israel s-au înregistrat în orașele Jenin, Tulkarm și Betleem.
Potrivit presei din Siria, avioane neidentificate au bombardat azi-noapte un convoi militar într-o localitate de graniță din Irak, care ar fi venit din Iran. Un înalt oficial de la Pentagon a transmis luni seară Iranului un mesaj “să se abțină de a se amesteca în orice fel” în conflictul dintre Israel și Hamas.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.