Curtea Constituțională a României a admis sesizarea de neconstituționalitate pe legea care interzice cumulul pensie – salariu la stat, formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție în iunie, după ce legislația a trecut de Parlament.
Marian Enache, președintele Curții Constituționale, le-a prezentat decizia jurnaliștilor prezenți la sediul instituției: “Cu unanimitate de voturi, Curtea a admis obiecțiile de neconstituţionalitate formulate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a constatat că dispoziţiile articolului 2 până la 11 din legea privind privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative sunt neconstituţionale. Curtea, în esenţă, a considerat că dispoziţiile criticate referitoare la interdicţia cumului pensiei cu salariul contravin dreptului fundamental la muncă garantat de Constituţie. În aceste condiţii, legea se întoarce în Parlament pentru a fi pusă în acord cu decizia Curţii”.
Parlamentul a adoptat legea care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat pe 28 iunie, iar a doua zi, Înalta Curte de Casație și Justiție a atacat-o la Curtea Constituțională pentru “vicii de neconstituţionalitate de natură extrinsecă, cât şi intrinsecă”. Instanța Supremă argumenta, printre altele, că nu s-a respectat ordinea sesizării celor două camere ale Parlamentului și că a fost încălcată independența justiției și statul de drept.
În forma adoptată de Parlament, legea conține mai multe excepții, cum ar fi aleșii, profesorii, medicii, asistenții maternali sau persoanele angajate în autorități autonome.
Foto: Facebook/Curtea Constituțională a României
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.