Eurostat anunță că 43% dintre rezervările în scop turistic, la nivelul UE, au fost făcute de cetățeni din alte țări ale blocului comunitar sau de pe alte continente, decât cei ai țării de destinație. Restul de 57% au fost rezervări interne.
În Malta, Croația și Cipru, nouă din zece rezervări turistice au fost făcute de nerezidenți, fie ei din alte țări europene sau de pe alte continente. În Grecia și Luxemburg, procentul a fost de 86% din totalul rezervărilor. Austria, Slovenia, Portugalia și Spania au avut procente între 60% și 70%. România a avut cel mai mic procent dintre toate cele 27 de state membre, de numai 14%. Altfel spus, doar 14% din totalul nopților de cazare, rezervate în 2022, au fost acoperite de străini.
Ca număr efectiv de nopți de cazare rezervate de către străini, cele mai multe au fost înregistrate în Spania (270 de milioane), apoi în Italia (201 milioane). Eurostat explică faptul că dependența de turiști stimulează creșterea economică, dar poate fi și un punct vulnerabil, în cazul în care țara se confruntă cu calamități naturale sau cu pandemii. Un astfel de exemplu a fost Grecia, în 2020.
Franța, Spania, Italia, Germania, Grecia și Austria au fost printre cele mai populare zece țări pentru turiști, la nivel mondial.
Date/Grafic: Eurostat
Ilustrație: Sergey Novikov | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.