Familii, grupuri comunitare și activiști de extremă stângă au mărșăluit sâmbătă prin Paris pentru a condamna rasismul și brutalitatea din partea forțelor de ordine, punând presiune pe autorități într-un moment în care poliția franceză este desfășurată în masă pentru o serie de evenimente de maximă securitate.
Aproximativ 30 de mii de polițiști și jandarmi au lucrat sâmbătă pentru a menține ordinea pentru vizita Papei Francisc la Marsilia. Evenimentul s-a suprapus și cu trei meciuri de la Cupa Mondială de rugby, potrivit biroului ministrului de interne. Anterior, forțele de ordine au fost în alertă pentru vizita de trei zile a Regelui Charles al Marii Britanii, care s-a încheiat vineri seara.
Uciderea de către poliție în iunie a tânărului de 17 ani Nahel Merzouk a fost un impuls pentru protestele de sâmbătă, care au inclus și grupuri care militau pentru drepturile imigranților, locuințe la prețuri accesibile și justiție economică.
#Manifestation23septembre : au final
➡️ attaque d’une banque sur le parcours
➡️ attaque d’un véhicule de police à coup de barres de fer.
🔴 Je condamne fermement ces attaques et apporte mon soutien aux policiers agressés et blessés.pic.twitter.com/MHjmBXvIfX— Laurent Nuñez (@NunezLaurent) September 23, 2023
În mașina atacată de protestatari se aflau patru polițiști, dintre care trei au fost răniți. Un ofițer s-a panicat și a scos arma din dotare, dar nu a folosit-o. Laurent Nuñez, prefectul poliției din Paris, a anunțat trei arestări. Ministrul de Interne, Gérald Darmanin, a reacționat pe X (Twitter) și condamnat “violența inacceptabilă împotriva forțelor de ordine”. Anterior, protestatarii au devastat sediul unei bănci.
Surse alternative: BFMTV, France24
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.