Nuralink a transmis pe site-ul companiei că a primit aprobare din partea unei comisii independente de evaluare, pentru a începe recrutarea pentru primul său studiu clinic pe oameni. Studiul PRIME (Precise Robotically Implanted Brain-Computer Interface) este “un test de investigație revoluționar privind dispozitivele medicale fără fir între creier și un computer (BCI), care își propune să evalueze siguranța implantului și a robotului chirurgical“. De asemenea, start-up-ul va evalua “funcționalitatea inițială a BCI-ului, pentru a le permite persoanelor cu paralizie să controleze dispozitivele externe cu gândurile lor“.
Persoanele eligibile, care au tetraplegie din cauza leziunii măduvei spinării cervicale sau a sclerozei laterale amiotrofice, pot aplica pentru înscriere pe site-ul companiei. Studiul va folosi un robot pentru a plasa chirurgical un implant de interfață creier-computer, într-o regiune a creierului care controlează intenția de mișcare, a transmis Neuralink, adăugând că scopul său inițial este de a permite oamenilor să controleze cursorul sau tastatura unui computer folosindu-și numai gândurile.
Potrivit informațiilor anterioare, compania negocia cu Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA) un test inițial pe un număr mai mic de zece pacienți, după ce agenția și-a exprimat îngrijorări legate de siguranță. Nu se știe câți pacienți a aprobat FDA pentru test în cele din urmă.
Musk are ambiții mari pentru Neuralink, și a declarat că dispozitivul va ajunge să trateze afecțiuni precum obezitatea, autismul, depresia și schizofrenia. În mai, compania a declarat că a primit aprobarea de la FDA pentru primul său studiu clinic pe om, când era deja sub control federal pentru manipularea testelor pe animale.
Chiar dacă dispozitivul BCI se dovedește a fi sigur pentru uz uman, ar dura totuși mai mult de un deceniu pentru ca startup-ul să-și asigure autorizația de utilizare comercială, potrivit experților consultați de Reuters.
Surse alternative: Neuralink, Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.