Coralii pot supraviețui în mod obișnuit la temperaturi ale apei situate între 21 și 28,8 de grade Celsius. În Florida, însă, temperatura oceanului a atins cote maxime depășind la începutul lunii 32,3 grade Celsius, iar luni a ajuns într-o zonă la 38 de grade.
Din acest motiv, oamenii de știință din Florida, unde se află arhipelagul Florida Keys, care găzduiește a treia cea mai mare barieră de corali din lume, au început să scoată mostre ale diverselor specii de corali din ocean, pe care le păstrează în rezervoare terestre cu temperaturi mai scăzute, astfel încât să se asigure că nu le vor pierde definitiv.
Cercetătorii au observat, că spre deosebire de anii precedenți, albirea recifelor pare să fi accelerat. Coralii devin albi atunci când, din cauza stresului provocat de temperaturile ridicate, expulzează algele care trăiesc în simbioză cu ei, oferindu-le nutrienți și asigurându-le culoarea.
Fundația pentru restaurarea coralilor, care a inițiat proiectul, este un grup non-profit, ce a colaborat cu alte grupuri locale pentru a colecta mostre de tulpini genetice de corali, care “au fost puși în instalații terestre unde parametrii apei pot fi controlați și unde pot fi protejați”.
“Apa fierbinte nu este bună pentru niciun organism marin, fie că este vorba de corali, pești sau homari. Așa că riscăm să avem parte de dispariții masive ale populațiilor de pești, țestoase de mare și alte specii. Aceasta este cea mai rea situație pe care am văzut-o. Și cred că mulți oameni ar fi de acord că are potențialul de a deveni cel mai grav caz pe care l-a cunoscut vreodată zona Keys”, a declarat Alex Neufeld, coordonator de proiecte la Coral Restoration Foundation.
Recifurile de corali sunt importante atât pentru animalele marine pe care le adăpostesc, cât și pentru comunitățile din apropierea oceanelor, fiind principalele bariere de protecție împotriva uraganelor și a valurilor provocate de furtuni, care, de altfel, devin din ce în ce mai intense din cauza încălzirii globale.
Pe lângă acestea, pericolele care amenință speciile de corali vor avea un impact negativ major și asupra turismului. Potrivit Administrației Naționale Oceanice și Atmosferice, recifele de corali din Florida generează venituri locale de 2 miliarde de dolari și peste 70 de mii de locuri de muncă. Din cauza pierderii unui număr tot mai mare de corali, turiștii care vor alege să mai viziteze aceste locuri pentru a face scufundări, va scădea.
Sursa: Science Alert
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.