Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat că șeful companiei militare private Wagner, Evgheni Prigojin, s-a întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin, la Kremlin, pe 29 iunie, după rebeliunea de luna trecută.
Conform purtătorului de cuvânt, la întrunirea cu Putin ar fi venit, alături de Prigojin, 35 de membri ai grupării Wagner, printre care și comandanți ai acesteia.
Rebeliunea Wagner a fost cea mai mare provocare căreia președintele Putin a trebuit să îi facă față din 1999, când a preluat conducerea Rusiei, încoace. Prigojin a insistat, după oprirea înaintării spre Moscova, că scopul rebeliunii nu era de a îndepărta conducerea politică a țării, ci aducerea în fața justiției a șefilor armatei.
CNN explică faptul că Peskov răspunde unui articol din ziarul francez Liberation, care a afirmat că Prigojin a fost la Kremlin după rebeliunea sa eșuată: “Într-adevăr, președintele a avut o astfel de întâlnire. El a invitat 35 de persoane, toți comandanții și inclusiv pe Prigojin însuși. Această întâlnire a avut loc la Kremlin pe 29 iunie și a durat aproape 3 ore. Detaliile sale nu sunt cunoscute. Singurul lucru pe care îl putem spune este că președintele a făcut o evaluare a acțiunilor campaniei de pe front în timpul operațiunii militare speciale, precum și a evenimentelor din 24 iunie”, a declarat Peskov, adăugând că: “Putin a ascultat explicațiile oferite de comandanți și le-a oferit opțiuni suplimentare de desfășurare și de utilizare ulterioară în luptă”.
CNN amintește că, săptămâna trecută, Peskov a declarat că Kremlinul nu avea “nici capacitatea, nici dorința” de a urmări mișcările lui Prigojin.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.