- Toți cei preluați din așa-zisele ”centre ale groazei” au fost duși în spitale sau la alte centre. A fost o situație de urgență, persoanele vor fi transportate săptămâna viitoare în centre specializate de îngrijire.
- Nu am nicio milă față de ticăloșii care au creat aceste azile. Avem de-a face cu o problemă de sistem, care este corupt și inert. Vedem și funcționari publici complici, care în loc să fie de partea oamenilor, s-au vândut infractorilor.
- Toate centrele pentru copii, vârstnici și persoane cu dizabilități, de stat sau private, trebuie verificate și reanalizate autorizațiile. Acțiunea se va face sub coordonarea prefecților. Termenul este de o săptămână.
- Solicit autorităților de drept zero toleranță față de persoanele care au jefuit aceste victime, le-au furat bunurile, casele, pensiile. Complexitatea infracțiunilor este una care depășește imaginația noastră. Am stabilit cu ministrul Justiției ca soluționarea acestor cauze să fie o prioritate.
- Fac un apel către toate cultele din România, către Biserica Ortodoxă și ONG-urile din domeniul social – avem nevoie de implicarea voastră. Ministerul Muncii va sta de vorbă cu toți reprezentanții cultelor, începând de luni, și cu ONG-urile pentru implicarea în îngrijirea socială. Sistemul va fi schimbat, avem instituții care își pasează responsabilitatea de la una la alta. Vom clarifica sistemul, din punct de vedere legislativ, ca să nu mai existe portițe – cine nu-și face treaba, să fie tras la răspundere. Nu mai vreau fugă de responabilitate. Vorbim de cele mai vulnerabile persoane: copii, bătrâni și persoane cu dizabilități.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut, la ora 14, o întâlnire de lucru cu ministrul Muncii, ministrul Justiției, ministrul Sănătății, ministrul Dezvoltării, cu Bogdan Despescu, secretar de stat din Ministerul de Interne, și cu reprezentanții din ANSVSA, ANPC și Inspecția Sanitară de Stat. Oficialii au discutat despre problemele identificate de DIICOT la mai multe centre de îngrijire a vârstnicilor, unde victimele erau bătute, umilite și obligate să muncească.
În urma perchezițiilor de marți, 4 iulie, au fost reținute 24 de persoane, iar zeci de persoane cazate în condiții inumane, la trei azile din Voluntari, au fost duse la spital pentru îngrijiri.
Vineri, premierul a cerut demiterea mai multor șefi de agenții și verificarea tuturor centrelor de îngrijire din țară. La scurt timp, ministrul Muncii a susținut o conferință de presă în care a declarat că nu are atribuții să închidă căminele. Același lucru l-a declarat și ministrul Gabriela Firea, la începutul săptămânii.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.