Un raport al Comisiei Europene privind statul de drept arată că, în România, sistemul judiciar a fost revizuit complet, prin intermediul modificării celor trei legi ale justiției. Totuşi, raportul subliniază că deficitul tot mai mare de magistraţi generează îngrijorări serioase, deoarece ar putea avea, în timp, un impact negativ asupra calității și eficienței justiției.
Comisia subliniază că România a făcut progrese semnificative în cazul combaterii corupţiei, inclusiv în cazuri la nivel înalt, dar arată că deși unele îmbunătățiri sunt evidente, corupția în sistemul public rămâne ridicată. Deși Comisia Europeană a observat progresele făcute de Direcția Națională de Anticorupție în cazul gestionării provocărilor operaționale, aceasta admite că procesul de recrutare al personalului rămâne încă o problemă serioasă pentru DNA.
Comisia Europeană se declară îngrijorată de faptul că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului pentru a clarifica termenul de prescripţie s-a lovit de răspunsul legislativ întârziat şi a dus la închiderea unor cazuri de corupţie şi la anularea de condamnări.
Raportul conchide prin a evidenţia că nu au fost luate măsuri pentru a consolida libertatea şi independenţa editorială a mass-media. De asemenea, transparența finanțării presei, în special de către partidele politice, nu s-a îmbunătățit aproape deloc. Cazurile de hărţuire şi violenţa împortiva jurnaliştilor rămân, în continuare, o problemă. Nu s-au înregistrat progrese nici în cazul introducerii regulilor de lobby în Parlament şi nici în ceea ce privește acreditarea unei instituții naționale pentru drepturile omului, care să se bazeze pe principiile ONU.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.