Cele peste 160 de companii, în frunte cu Meta și Renault, au semnat o scrisoare deschisă în care își exprimă îngrijorarea că draftul de lege ar putea avea efecte negative asupra suveranității tehnologice a blocului comunitar. Între semnatari sunt și directorul companiei spaniole de telecomunicații Cellnex, al companiei software franceze Mirakl și al băncii germane de investiții Berenberg.
În scrisoare se arată că, în cazul aplicării normelor în forma adoptată de Parlamentul European, tehnologiile precum AI ar deveni puternic reglementate, ceea ce ar genera costuri ridicate pentru companii, care vor trebui să se conformeze şi asumarea de către acestea a unor responsabilităţi “disproporţionate”. În consecinţă, firmele “inovatoare” din sfera tehnologiei s-ar putea muta în afara blocului comunitar, iar investitorii în domeniul AI şi-ar putea retrage capitalul, mai susțin semnatarii.
Parlamentul European a adoptat, luna această, un set de reguli prin care modelele de inteligență artificială, precum ChatGPT, ar trebui să eticheteze toate tipurile de conținut produs cu ajutorul AI, să ofere instrumente de identificare a așa-numitelor deep fake-uri (imagini false) și să ofere garanții împotriva conținutului ilegal. Draftul mai trebuie negociat cu Consiliul European, după care va intra în vigoare.
Odată cu răspândirea popularităţii ChatGPT, au fost elaborate mai multe scrisori deschise, prin care s-a solicitată reglementarea AI și s-a atras atenția asupra “riscului de dispariție din cauza inteligenţei artificiale“. Scrisorile adresate în trecut au fost asumate de Elon Musk, Sam Altman, directorul general al OpenAI, Geoffrey Hinton și Yoshua Bengio, supranumiţi “nașii AI”.
Sursă: Reuters
Sursa Foto: Wrightstudio | Dreamstime
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.