În lumina rebeliunii lui Evgheni Prigojin și așa-zisului “marș pentru justiție” spre Moscova a trupelor Wagner de weekend-ul trecut, evaluările grupurilor de reflecție despre Vladimir Putin și regimul său sunt divizate, arată The Hill într-o analiză scrisă de Mark Toth (economist) și Jonathan Sweet (fost șef al Comandamentului american de informații din Europa din 2012 până în 2014). Unii compară evenimentele cu cele din serialul “House of Cards”, alții îl consideră pe Putin “reîncarnarea țarului Nicolae al II-lea”, sau un “Mussolini din zilele noastre”.
Există un sâmbure de adevăr în fiecare dintre aceste opinii, scrie The Hill. Într-un mod jenant, Putin însuși s-a comparat cu ultimul țar al Rusiei, făcând referire la 1917 și la Primul Război Mondial. Nici Beijingul nu este mulțumit de faptul că războiul lui Putin din Ucraina subminează obiectivele strategice ale Chinei, mai ales că economia dă semne că încetinește.
Cu toate acestea, explică Toth și Sweet pentru The Hill, “viu sau mort, Vladimir Putin este de fapt doar cea mai recentă reîncarnare a KGB-ului sub forma unei hidre. Tăiați-i capul și, ca în mitologia greacă, doi agenți ai FSB (agenția de securitate succesoare KGB-ului) vor apărea în loc, iar unul va fi ales pentru a-l înlocui pe Putin”.
Astfel, cu cât lucrurile încep să se schimbe în Rusia, cu atât FSB rămâne la fel din punct de vedere istoric, chiar dacă Putin va fi răsturnat de la putere în cele din urmă. Prin urmare, este important să nu confundăm puterea de rezistență a FSB cu cercurile de putere care roiesc în prezent în jurul lui Putin: problema creată de Prigojin, oligarhi corupți nemulțumiți, respectiv Ministerul rus al Apărării și războiul din Ucraina.
Așa că, chiar dacă Putin va fi eliminat, FSB-ul este probabil să rămână un fel de “ultim supraviețuitor”, întrucât a făcut acest lucru și în 1991, după prăbușirea Uniunii Sovietice și după ce președintele de atunci, Boris Elțîn, a divizat KGB în FSB (care se concentrează pe chestiuni de securitate care țin de interne) și SVR (serviciul de informații externe).
În 2010, președintele de atunci al Rusiei, Dmitri Medvedev (acționând ca o marionetă pentru Putin, pe care constituția l-a împiedicat să candideze din nou la președinție), a semnat o lege prin care a oferit FSB-ului “noi puteri draconice”. KGB-ul Războiului Rece și toate instrumentele sale de represiune au devenit din nou puncte fierbinți în Rusia, iar Putin s-a folosit de aceste puteri pentru a suprima și a elimina opoziția.
Piața Lubianka, fostul sediu al KGB, a revenit la gloria sa înfricoșătoare. Kremlinul este locul unde se exercită puterea, dar Lubianka este locul unde puterea se face și țarii sunt încoronați.
În 1998, Putin a fost pentru opt luni șef al FSB, unde nu s-a remarcat prin acțiuni deosebite. Dar în calitate de președinte, a combinat puterea FSB-ului făcându-l un amestec de serviciu de informații cu o organizație mafiotă cu operațiuni corupte, pe care Putin le-a învățat când a fost șef al Comitetului pentru relații externe al orașului Sankt Petersburg.
Printr-o ironie a sorții, întocmai această corupția introdusă de Putin în FSB se dovedește a fi călcâiul lui Ahile al Armatei Ruse în Ucraina. Corupția la scară largă i-a dat lui Putin bani și putere, iar acum este prețul mortal plătit pe câmpurile de luptă ale “operațiunii militare speciale”.
FSB este o versiune distopică a ceea ce unii americani numesc “statul paralel”. Este distopic în sensul că Rusia este, așa cum a argumentat Calder Walton într-un articol din Time, “un stat atașat unui serviciu de securitate”. În timp ce FBI și CIA există pentru a proteja Statele Unite, așa cum a subliniat John Sipher într-un alt articol pentru Time, FSB există doar “pentru a menține regimul la putere”.
Până acum, scrie Walton, Putin “a condus Rusia bazându-se pe oameni care au un trecut militar sau în KGB”. GRU, agenția de informații militare a Rusiei, face, de asemenea, parte din acest “serviciu de securitate”, completând triumviratul serviciilor de informații și securitate al puterii și influenței profunde a statului care guvernează Rusia. FSB și SVR sunt sub controlul lui Putin. Dar GRU este subordonat Ministerului Apărării și, prin urmare, nu are aceeași proximitate cu Putin.
Revolta lui Prigojin a fost reprezentativă pentru tipul de stat paralel pe care FSB o exercită în interiorul Rusiei. Deși Grupul Wagner al lui Prigojin a apărut din GRU ca parte a acestui stat paralel, el a fost întotdeauna atent să nu atace niciodată FSB. Șoigu și Gherasimov erau în colimatorul lui Prigojin, dar acesta nu a atacat niciodată Lubianka. De asemenea, este deosebit de important faptul că FSB, nu Putin, a lansat ancheta împotriva lui Prigojin și, ulterior, l-a acuzat de trădare.
Bucătarul lui Putin trecuse linia roșie. Confruntat fie cu perspectiva unui război civil, fie cu execuția sau fie cu exilul exil, el a ales exilul, îndrumat de Lukașenko. Prăbușirea lui Putin a fost oprită, cel puțin pentru moment.
Dar rămân celelalte amenințări, oligarhii din jurul său și războiul din Ucraina. Oligarhii vin și pleacă, iar cel puțin pentru moment, Putin îi poate schimba după bunul plac arestându-i, aruncându-i pe ferestre sau “convingându-i” să părăsească țara. Astfel, cea mai mare amenințare pentru Putin rămâne războiul din Ucraina.
Având în vedere cât de slăbit este Putin acum, președintele rus ar putea simți că nu are de ales decât să-și continue războiul. Dar dacă victimele din rândul rușilor continuă să crească în Ucraina și dacă contraofensiva ucrainenilor va fi un succes, agentul KGB de odinioară s-ar putea trezi înlăturat de la putere, sau mai rău.
The Hill conchide că este de așteptat ca KGB să fie “ultimul supraviețuitor” în Rusia și rămâne de văzut și cine va fi următorul conducător de la Kremlin. Nimic nu se va schimba în bine la Moscova până când structura de putere a KGB-ului nu va fi distrusă definitiv, deoarece a fost aici înainte de Putin și va continua să existe și după Putin.
Analiza integrală la The Hill.
Foto: Victor Moussa | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.