Meteorologii au transmis că temperaturile excesive din Spania vor dura, cel mai probabil, până miercuri, extinzându-se în Andaluzia, Madrid, Extremadura și Castilla-La Mancha, unde temperaturile ar putea ajunge până la 42 de grade Celsius.

De altfel, în unele zone ale țării a intrat în vigoare un protocol care interzice anumite activități în aer liber în astfel de condiții de căldură extremă. “Avem deja un protocol pentru caniculă. Lucrăm doar șapte ore, începem la 7 dimineața și terminăm la ora 14.00, lucrând pe cât posibil la umbra copacilor”, a declarat pentru Reuters un grădinar din Madrid. 

Acesta este abia primul val de caniculă care lovește Spania din această vară, iar specialiștii arată că frecvența acestor valuri de căldură din iunie s-a triplat, pe fondul schimbărilor climatice de la nivel global. 

Reuters amintește că temperaturi neobișnuit de mari au afectat părți din Peninsula Iberică în martie și aprilie, situație pe care ministrul Mediului, Teresa Ribera, a descris-o drept “îngrozitoare”.

Sursă: Reuters

Foto: Deanpictures | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday