Primarul statului New York, Eric Adams, a explicat că noile stații de încărcare vor ajuta la soluţionarea unei probleme majore – faptul că locuitorii orașului își încarcă bicicletele în propriile apartamente, “un lucru extrem de periculos, în special atunci când sunt lăsate la încărcat peste noapte”. Adams a adăugat că speră că cele 170 de stații de încărcare vor oferi o modalitate sigură de alimentare, în special pentru angajaţii din domeniul livrărilor, care folosesc bicicletele electrice pentru a se putea deplasa cu uşurinţă prin oraș.
Măsura a fost luată în urma incendiilor din ultima perioadă, generate de încărcarea şi gestionarea necorespunzătoare a bateriilor, soldate cu zeci de victime. Cel mai recent incident a avut loc în Chinatown, Manhattan, la un magazin de biciclete electrice. Atunci, o baterie litiu-ion a luat foc, iar flăcările au cuprins întreaga clădire şi s-au extins şi la apartamentele din zonă. Incidentul s-a soldat cu patru morți și trei răniți. Oficialii orașului au transmis că au amendat magazinul şi în trecut pentru practicile improprii de încărcare a bicicletelor electrice. Totuşi, inspectorii nu au verificat dacă magazinul vindea baterii recondiționate. Ulterior, au fost amendate şi alte magazine, pentru gestionarea necorespunzătoare a bateriilor.
Acumulatorii bicicletelor se pot supraîncălzi dacă sunt defecţi sau încărcaţi necorespunzător. Doar anul acesta în New York au avut loc 100 de incendii provocate de bateriile bicicletelor electrice.
Sursa: AP News
Foto: Jfspic |Dreamstime
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.