Vladimir Putin, președintele Rusiei, a declarat că noua generație de rachete balistice intercontinentale Sarmat vor putea fi desfășurate curând pentru serviciul de luptă. A subliniat importanța “triadei” de forțe nucleare, care pot fi lansate de pe uscat, de pe mare sau din aer, ca fiind “garanția-cheie a securității militare și a stabilității globale a Rusiei”.
Putin declara anterior că Sarmat va intra în dotarea armatei din toamna lui 2022, apoi, în decembrie, spunea că este operațională și va fi desfășurată în viitorul apropiat. Sarmat este proiectată pentru a efectua lovituri nucleare asupra unor ținte aflate la 18 mii de kilometri distanță, de exemplu în Statele Unite sau în Europa. Rușii mai afirmă că se deplasează cu o viteză de 20 de ori mai mare decât cea a sunetului.
Reuters amintește că președintele rus a declarat în repetate rânduri că Federația Rusă este gata să se folosească de toate mijloacele, inclusiv de arme nucleare, pentru a-și apăra integritatea teritorială. Anul trecut, a plasat sub “umbrela sa nucleară” și cele patru teritorii pe care spune că le-a anexat de la Ucraina, în urma unor referendumuri nerecunoscute internațional.
Sursa: Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.