Vineri noaptea, pe rețelele de socializare rusești, a fost raportat un atac ucrainean la sud de Lobkove, o localitate aflată la circa 50 km SE de orașul Zaporijie.
Totuși, într-un interviu pentru The Guardian, Hanna Maliar, ministrul adjunct al Apărării din Ucraina, a spus că centrul bătăliei s-a mutat acum de la Bakhmut (Donbas) pe Frontul de Sud, pe direcția Berdiansk-Mariupol. Ea a precizat că tancurile britanice Challenger încă nu au intrat în luptă, dar sunt pregătite, iar acest lucru va avea loc în curând. Maliar a mai spus că rușii au concentrat trupe pe Frontul de Est și în Donbas, dar “în sud, rușii nu prea au succes”. Aceste declarații trebuie primite însă cu reținere, având în vedere faptul că operațiunile militare și obiectivele acestora de regulă nu se comunică.
Potrivit ISW, contraofensiva ucraineană pe Frontul de Sud continuă pe cel puțin trei direcții, iar pe Frontul de Est, de-a lungul liniei Svatove-Kreminna, rușii au efectuat câteva atacuri limitate, în ultimele 24 de ore.
Într-o analiză publicată de Sky News, vicemareșalul Sean Bell, un veteran al Royal Air Force, cu experiență de luptă în războaiele din Iugoslavia, Golful Persic și Afganistan, explică faptul că Rusia are acum o superioritate aeriană pe Frontul de Sud, prin aducerea de elicoptere și avioane de luptă care fac extrem de dificilă ofensiva ucraineană. “Ucraina are nevoie de forțe aeriene moderne, nu de o escadrilă de aeronave F-16 second-hand, care nu au șanse împotriva interceptoarelor rusești moderne și invizibile (stealth). Puterea aeriană reprezintă o combinație complexă de tehnologie, software sofisticat, arme de precizie de ultimă generație și o multitudine de capabilități de sprijin – cum ar fi sistemele de avertizare și control aeropurtate (AWAC), rachete sol-aer și mijloace de război electronic.
Forțele aeriene ruse ar decima rapid un număr mic de F-16 vechi care ar acționa autonom, lăsând peste noapte Ucraina fără capacități aeriene”, mai spune vicemareșalul Sean Bell, care subliniază că “intervenția directă a forțelor aeriene occidentale este singura cale de a proteja contraofensiva ucraineană de atacurile aeriene ale Rusiei”.
Surse: ISW, The Guardian, Sky News
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.