Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat că, în urma reviziei făcute joi, circulația rutieră pe Transalpina (DN 67C), tronsonul Rânca – Obârșia Lotrului (km 34+800 – km 59+800) va fi deschisă începând de vineri, 16 iunie, ora 8 dimineața.
Vehiculele vor putea circula între orele 8:00 – 18:00 și vor trebui să respecte limita de viteză de 30 km/h.
Anunțul directorului CNAIR:
Transalpina (DN 67C) se deschide de mâine dimineață (ora 8⁰⁰)!
Comisia care a efectuat astăzi revizia specială a stabilit că drumul poate fi deschis în bune condiții între Rânca și Obârșia Lotrului (km 34+800 – km 59+800) în următoarele condiții:
– între orele 8⁰⁰-18⁰⁰,
– viteza maximă de deplasare 30 km/h,
– numai pentru autoturismele cu MTMA de maximum 3,5 tone.
Având în vedere specificul acestui drum montan aflat la mare altitudine este importantă respectarea condițiilor impuse pentru a nu exista evenimente nedorite.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.