Vice Media a precizat că serviciile sale, axate pe conținut dedicat în special tinerilor, vor continua să funcționeze pe perioada procesului de insolvență. Conducererea se așteaptă la o revenire “sănătoasă și mai puternică din punct de vedere financiar, în două-trei luni”.
Printre investitorii săi, se numără Fortress Investment Group, Monroe Capital și Soros Fund Management al miliardarului George Soros. Aceștia au aprobat o finanțare de 20 de milioane de dolari, pentru a ține active serviciile. În acest timp, alte firme pot depune oferte mai avantajoase. În cazul în care nu se va găsi un ofertant, creditorii vor cumpăra grupul pentru 225 de milioane de dolari, scrie BBC.
În urmă cu aproximativ două săptămâni, compania și-a închis programele Vice News Tonight și BuzzFeed News și a concediat o parte din personal, ca parte a unei ample restructurări, menită să pună capăt unor ani de dificultăți financiare. Compania a fost evaluată în 2017 la 5,7 miliarde de dolari și face parte din întreprinderile din mediul digital care au obținut o popularitate semnificativă de-a lungul anilor, având un public larg, cu categorii de vârste variate.
Surse: BBC, New York Times
Sursa Foto: Timon Schneider / Dreamstime
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.