Federația Sindicatelor din Educație “Spiru Haret” anunță că va depune aceste măsuri în cadrul Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților. Totodată, sindicaliștii propun să existe din nou posibilitatea ca elevii să fie exmatriculați, atât pe termen limitat (3-5 zile), cât și definitiv. De asemenea, aceștia vor ca elevii indisciplinați să facă “detenție școlară”, ceea ce înseamnă că vor trebui “să stea într-o sală de clasă, după ore, sub supravegherea unui cadru didactic, folosind acest timp să reflecteze asupra faptelor comise”.
Ministrul Educaţiei a declarat despre această propunere de suspendare de 3 până la 5 zile a elevilor că, dacă este însoţită de măsuri de consiliere, “nu ar fi o idee rea”. Ligia Deca a respins ideea unor centre de reeducare, explicând că “nu cred că ne trebuie segregare de tip centre de reeducare aşa cum existau în perioada de dinainte de 1989”.
Sindicatele propun să fie introdusă, prin lege, și posibilitatea ca părinții să primească la domiciliu amenzi pentru faptele elevilor, atunci când aceștia distrug bunurile școlilor sau jignesc și lovesc profesorii și angajații unităților de învățământ.
Alte măsuri propuse:
- Normarea în fiecare unitate de învățământ a cel puțin unui post de consilier școlar, fără obligație de catedră, doar cu atribuții și competențe clare în privința elevilor care trec prin dificultăți în familie, crize de identitate sau de adaptare la mediul școlar, care să poată discuta cu elevii indiferent că părinții/reprezentanții legali sunt sau nu de acord, la solicitarea învățătorului/dirigintelui.
- Normarea de posturi de paznici ai unităților de învățământ (deci nu angajați ai firmelor de pază cu care unitățile administrativ-teritoriale au contract), care să îi poată controla pe elevi în ghiozdane / rucsacuri / genți, prin sondaj sau în caz de suspiciune privind deținerea de arme albe, petarde sau substanțe periculoase/psihotrope.
- Obligativitatea de a instala camere video în toate sălile de clasă, holuri și curtea școlii, care să poată funcționa independent de existența sau nu a acordului părinților/reprezentanților legali, cu acceptul cadrelor didactice. Filmările să poată fi utilizate atât ca probe în cadrul cercetării disciplinare, cât și de către organele abilitate ale statului.
- Interdicția utilizării telefoanelor mobile în spațiul școlar, atât în timpul orarului normal, cât și în pauze sau în cadrul activităților extrașcolare. Telefoanele se închid la intrarea în unitate și se redeschid la părăsirea acesteia. Telefoanele găsite funcționând asupra elevilor se confiscă și se predau doar părinților/reprezentanților legali.
Ieri, și asociația Vedem Just a propus o serie de soluții radicale pentru stoparea violenței în școli, precum reintroducerea exmatriculării elevilor pentru acte grave de indisciplină sau comiterea de infracțiuni.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.