Președintele Franței a stârnit un val de nemulțumiri în urma interviului acordat duminică pentru Politico și Les Echos, în care a declarat că Europa ar trebui să se distanțeze de tensiunile dintre SUA și China în legătură cu Taiwan și să își creeze propria independență strategică în toate domeniile, de la energie la apărare. Macron a mai afirmat că Europa nu trebuie să devină “vasal” în contextul tensiunilor dintre SUA și China.
Financial Times explică faptul că diplomați și alți oficiali din SUA și din statele UE l-au criticat pe Macron pentru că este “îngrijorător” de critic față de SUA și “extrem de maleabil” față de China, chiar după vizita sa la Beijing. Aceste îngrijorări vin și în contextul în care Washingtonul a sprijinit UE după invadarea Ucrainei, inclusiv pe plan energetic, nu doar militar. Analiștii consideră comentariile deosebit de inoportune, în condițiile în care China desfășoară exerciții militare pe scară largă lângă Taiwan, ca răspuns la vizita președintelui taiwanez în SUA de săptămâna trecută.
În cadrul interviului, Macron a mai adăugat: “Este în interesul nostru să accelerăm pe tema Taiwanului? Nu! Cel mai rău lucru ar fi să credem că noi, europenii, trebuie să ne adaptăm la ritmul americanilor și la reacțiile exagerate ale Chinei“. În ceea ce privește războiul din Ucraina, Macron a adăugat că “nu este timpul pentru negocieri, acum este timpul pentru acțiuni militare.”
Această abordare a declanșat un val de critici din partea unor diplomați europeni, care susțin că acesta acționează “contrar intereselor strategice ale UE și NATO“. Potrivit unui deputat lituanian, Macron suferă de “orbire geopolitică”, deoarece multe țări fost comuniste din Europa de Est s-au identificat cu poziția Taiwanului și văd o paralelă între acțiunile Beijingului împotriva insulei și amenințarea reprezentată de Rusia pentru fostele națiuni sovietice. Norbert Röttgen, deputat german și fost președinte al Comisiei pentru afaceri externe din Bundestag, a declarat că Macron a transformat călătoria sa în China într-un “dezastru de politică externă” pentru Europa, adăugând că “cu ideea sa de suveranitate, pe care o definește mai degrabă prin separare decât prin parteneriat cu SUA, [Macron] se izolează tot mai mult în Europa”.
De asemenea, europarlamentarul Reinhard Butiköfer, conducătorul delegației Parlamentului European pentru China, a descris vizita lui Macron în China drept un “dezastru total” și a declarat că “visul imposibil” al lui Macron de a obține autonomia strategică a UE și de a deveni o “a treia superputere este dincolo de orice limită“.
Wall Street Journal a afirmat într-un editorial că “comentariile nefolositoare” ale președintelui francez vor submina efortul SUA și al Japoniei de a submina autoritatea Chinei în vestul Pacificului, încurajând în același timp politicienii americani care doresc să reducă angajamentele americane în Europa. “Dacă președintele Biden este treaz, ar trebui să îl sune pe domnul Macron și să îl întrebe dacă încearcă să îl realeagă pe Donald Trump“, scrie WSJ.
Potrivit Politico, Palatul Élysée a verificat citatele lui Macron înainte de publicare, ca o condiție pentru acordarea interviului, și a insistat asupra eliminării unor declarații în care Macron a vorbit “și mai franc despre Taiwan și despre autonomia strategică a Europei”.
Analiză integrală la Financial Times
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.