Deși a fost vorba mai mult de o consultare populară decât de un referendum, Primăria din Paris a declarat că va ține cont de rezultat și va interzice activitatea firmelor care închiriază trotinete electrice. Puțin peste 100 de mii de parizieni (dintr-un total de 1,4 milioane cu drept de vot) s-au prezentat în cele 20 de secții amenajate, câte una în fiecare cartier.
Firmele care închiriază trotinete electrice prin aplicații pe telefon au acordat vouchere de gratuitate celor care se prezintă la vot, dar nu au reușit să strângă mai mult de 10 mii de oameni.
Trotinetele electrice aflate în proprietate privată vor putea fi folosite în continuare, dar cele închiriabile vor dispărea din luna septembrie. Asta, în ciuda faptului că Parisul avea deja una dintre cele mai restrictive legislații din lume în această privință. Începând din 2020, numărul de operatori a fost restricționat la trei, viteza maximă a scuterelor a fost limitată la 20 km/oră și a fost interzisă abandonarea lor pe stradă, fiind amenajate locuri de parcare. Operatorii au oferit reglementări suplimentare, inclusiv verificarea vârstei minime a utilizatorilor de 18 ani.
În interviuri realizate de Reuters la cozile formate duminică în cele 20 de locuri de votare, s-a conturat drept cauză majoritară pentru votul împotrivă al parizienilor riscurile de accidente pe care trotinetele electrice îl aduc. În 2021, 24 de persoane au murit în accidente legate de trotinetele electrice în Franța, dar unul singur de acest fel s-a produs la Paris. În schimb, Parisul a înregistrat 459 de accidente cu scutere electrice și vehicule similare de orice fel, dintre care trei mortale.
Surse alternative: Reuters, BBC
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.