Conform ANM, între 27 martie, ora 06 – 29 martie, ora 21, precipitațiile se vor extinde treptat dinspre vest și vor cuprinde cea mai mare parte a țării.
Vor fi ploi, iar din a doua parte a nopții de luni spre marți (27/28 martie) se vor semnala precipitații mixte (lapoviță, ninsoare), iar la munte vor predomina ninsorile și local se va depune strat nou de zăpadă. Pe alocuri, cantitățile de apă vor depăși 15-20 l/mp. Vântul se va intensifica treptat în toate regiunile cu viteze în general de 45-65 km/h, iar în zona montană înaltă va sufla cu putere.
“Marți și miercuri vremea va deveni rece pentru această dată în toată țara, iar temperaturile minime vor fi preponderent negative și se va produce brumă sau îngheț la sol”, subliniază ANM. Luni seara, în sudul țării, vor fi averse ce pot avea și caracter torențial, descărcări electrice și posibil căderi de grindină.
În paralel, meteorologii au emis și un Cod Galben de vânt. Pe parcursul zilei de luni, în Banat, Crișana, vestul Transilvaniei, Dobrogea și în estul Munteniei vor fi intensificări ale vântului cu viteze de peste 55-65 km/h.
În zona montană înaltă (în general la altitudini mai mari de 1700 m), rafalele vor depăși 80-90 km/h, viscolind ninsoarea și determinând diminuarea semnificativă a vizibilității.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.