Imaginile surprinse cu ajutorul unei drone arată cum, câțiva oameni, îmbrăcați în costume de protecție au trasat linia roşie pe mai multe străzi, în timpul nopții. Gestul protestatarilor a venit la câteva ore după ce premierul Benjamin Netanyahu a refuzat un compromis în ceea ce privește revizuirea sistemului judiciar, elaborată de guvernul său.

 

Traseul liniei începe de la unul dintre sediile poliției și magistraturii din capitala Israelului și se termină la Curtea Supremă, parcurgând mai multe străzi. Lângă linie, protestatarii au scris şi sloganul “Trag linie”, în engleză, ebraică şi arabă. Autorităţile au declarat că cinci persoane, deghizate în muncitori, care au participat la vopsirea drumului, au fost arestate.

Reamintim, protestele au început în Israel, după ce guvernul condus de Benjamin Netanyahu a anunțat că vrea să reformeze sistemul judiciar. Măsura este considerată abuzivă, având scopul de a  limita puterea Curții Supreme în ceea ce privește posibilitatea de a se opune măsurilor propuse de executiv şi de a spori influența guvernului în alegere judecătorilor. Acum patru zile, sute de mii de israelieni au organizat cel mai mare protest din istoria țării la Tel Aviv.

Economiștii, experții juridici și foștii șefi ai securității avertizează că reforma din sistemul judiciar, încă nepromulgată, va provoca ravagii în economia țării și va izola Israelul pe plan internațional.

Sursă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday