La câteva ore după ce banca centrală elvețiană a declarat că este pregătită să ofere sprijin financiar Credit Suisse a acceptat oferta și a solicitat 54 de miliarde de dolari, numind împrumutul “o acțiune decisivă pentru consolidarea preventivă a lichidității”. Pe lângă împrumutul de la banca centrală, Credit Suisse a mai spus că și-a răscumpărat active de miliarde de dolari pentru a-și putea gestiona depozitele și plata dobânzilor.

Credit Suisse este a doua cea mai mare bancă elvețiană și face parte din grupul celor 30 de instituții de credit considerate, la nivel mondial, “banci de importanță sistemică globală”. Acțiunile sale s-au prăbușit miercuri cu până la 30%, după o declarație a Băncii Naționale Saudite, care deține aproape 10% din capital (și este cel mai mare dintre acționari) că nu își va mări participația la banca elvețiană.

UPDATE, Miercuri, ora 22: Banca Națională a Elveției (SNB) a asigurat că, dacă va fi necesar, “va furniza lichidități către Credit Suisse”. Instituția a precizat, într-un comunicat comun cu Autoritatea elvețiană de reglementare financiară (FINMA), că Credit Suisse “îndeplinește cerințele de capital și lichiditate impuse băncilor de importanță sistemică”.

Comentariile vin după ce acțiunile băncii s-au prăbușit miercuri cu peste 22%, în contextul în care principalul acţionar din Arabia Saudită a declarat că nu poate investi mai mult în Credit Suisse. SNB și FINMA au mai transmis că “nu există indicii privind un risc direct de contagiune pentru instituțiile elvețiene din cauza turbulențelor actuale de pe piața bancară americană”.

Știrea în forma inițială:

Acțiunile băncilor europene Credit Suisse, Societe Generale, Monte dei Paschi și UniCredit din Italia au fost oprite de la tranzacționare din cauza scăderilor abrupte. Acțiunile Credit Suisse (CSGN.S) s-au depreciat miercuri cu -24%, până la un nou minim istoric de 1,9 dolari, în condițiile în care cel mai mare investitor al său a declarat că nu poate oferi băncii elvețiene mai mult ajutor financiar.

Declinul vine și la doar o zi după ce Credit Suisse a publicat raportul anual pentru anul 2022, precizând că a identificat “deficiențe semnificative” în ceea ce privește raportarea financiară și că nu a reușit încă să stopeze retragerile masive ale clienților.

Retrospectiv, în ultimele patru săptămâni, Credit Suisse a pierdut 28%. În ultimele 12 luni, prețul acțiunilor a scăzut cu 73%. Reamintim, Saudi National Bank a preluat anul trecut o participație de 10% din Credit Suisse. “Este o problemă de reglementare. Am depăși cei 10% dacă am oferi mai mult ajutor”, a declarat președintele Saudi National Bank, care se angajaze anul trecut să investească până la 1,5 miliarde de dolari în banca elvețiană.

A doua mare bancă din Elveția încearcă să își revină după o serie de scandaluri care au subminat încrederea investitorilor și a clienților. În trimestrul IV al anului trecut, retragerile clienților au ajuns la 120 miliarde de dolari, după zvonurile că banca s-ar afla în pragul colapsului.

Surse: Reuters, Trading Economics

Foto: Alexey Novikov | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday