Potrivit unui comunicat al EPPO, joia trecută (9 martie 2023), au fost efectuate zece percheziții domiciliare în cinci județe din România, în legătură cu trei persoanele și firmele acestora, suspectate de fraudă cu fonduri europene.
EPPO a transmis că suspecții au obținut în mod fraudulos un contract pentru un proiect de un milion de euro privind achiziția de echipamente și software IT, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020. Beneficiarul proiectului este acuzat că a folosit documente false, emise de companii controlate de reprezentanții săi, pentru a obține finanțarea și implementarea proiectului pe baza costurilor umflate de echipamente, obținând sume de bani care au asigurat atât cofinanțarea proiectului, cât și profituri personale.
În urma anchetei Parchetului European (EPPO) din București, cei trei suspecți au fost prinși în flagrant când încasau în jur de 70 de mii de euro. Vineri trecută, doi dintre aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore, iar ulterior plasați sub control judiciar pentru 30 de zile. Procurorii EPPO au contestat această decizie la Curtea de Apel București, cu cerere de arestare preventivă.
Sursă: Parchetul European
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.