Potrivit ISU B-If, ambulanța implicată în accidentul din această dimineață este una privată, pentru transport pacienți, și a fost lovită de un autoturism la intersecția dintre Șoseaua Viilor și strada Spătaru Preda. Sunt trei persoane rănite, conștiente, care au fost transportate la spital. În zonă se circulă cu dificultate.
Aseară, la intersecția dintre bd Mihalache și strada Turda, o ambulanță SMURD s-a răsturnat, tot în urma unei coliziuni cu un autoturism. Patru persoane au fost rănite – un paramedic și alți trei oameni care se aflau în autoturism. Victimele au fost transportate la spital, conștiente.
Weekendul trecut, o altă ambulanță s-a răsturnat după ce a fost lovită de o mașină, în apropiere de Pasajul Unirii. Șoferul care a produs accidentul a spus că nu a văzut ambulanța din cauza mașinilor parcate în apropierea intersecției.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.