MAE a emis un comunicat de presă în care informează că ambasadorul Federației Ruse la București a fost convocat astăzi la sediul ministerului pentru a fi notificat cu privire la decizia autorităților române de a suspenda activitatea Centrului Rus pentru Cultură și Știință din România.
“Ambasadorului rus i-au fost reamintite situațiile repetate în care Centrul s-a angajat deliberat în acțiuni de prezentare distorsionată a realității și a adevărului istoric la nivelul opiniei publice românești. Aceste derapaje s-au intensificat și au dobândit accente noi, de o gravitate deosebită, în ultima perioadă, după declanșarea de către Federația Rusă a războiului de agresiune împotriva Ucrainei”, a transmis MAE.
Concret, ministerul precizează că, prin acțiunile derulate, Centrul s-a transformat într-un instrument de propagandă, dezinformare și disculpare a crimelor de război ale Federației Ruse din Ucraina. “Secretarul de stat pentru afaceri strategice a transmis dezaprobarea fermă a părții române față de încercările constante ale părții ruse de atacuri hibride și dezinformare prin trunchiere și manipulare premeditată a realității, și a făcut apel la aceasta din urmă să renunțe la asemenea practici”, se mai arată în comunicat.
Suspendarea activității Centrului va avea loc până cel târziu la data de 20 august 2023, până la care trebuie finalizate procedurile administrative implicate de această măsură.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.