Consorțiul de jurnaliști care a investigat “Team Jorge” include 100 de reporteri de la 30 de publicații, printre care The Guardian, Le Monde, Der Spiegel, El País și Haaretz. Jurnaliștii au format o echipă de investigatori acoperiți care a încercat să contracteze serviciile firmei israeliene, înregistrând mai mult de șase ore de discuții în care reprezentanții acesteia și-au demonstrat abilitățile și au povestit despre campaniile anterioare. Aceste mărturisiri au fost corelate ulterior cu documente care certifică cel puțin parțial că este într-adevăr vorba de o firmă care este chiar recomandată pentru contracte de export de către Ministerul israelian al Apărării.
Unitatea este condusă de un anume Tal Hanan, fost agent al forțelor speciale israeliene, în vârstă de 50 de ani, care acum lucrează în privat, sub pseudonimul “Jorge”, și “pare să fi activat mai bine de două decenii sub radar, la alegerile din diferite țări”, arată The Guardian.
Grupul lucrează și pentru clienți corporativi. Hanan le-a spus reporterilor sub acoperire că serviciile sale, considerate “black ops” (operațiuni acoperite care implică mijloace ilegale), sunt contractate de regulă de agențiile de informații, de cele care fac campanii electorale dar și de companii private care doresc să manipuleze în secret opinia publică. Deși el a spus că a avut operațiuni în Africa, America de Sud și Centrală, SUA și Europa, doar o parte din afirmațiile sale au putut fi coroborate cu dovezi.
Unul dintre serviciile cheie ale echipei Jorge este un pachet software, numit Advanced Impact Media Solutions sau Aims, care controlează o armată vastă de mii de profiluri false pe rețele sociale – Twitter, LinkedIn, Facebook, Telegram, Gmail, Instagram și YouTube. Au chiar și conturi pe Amazon sau Airbnb, cu cărți de credit sau portofele bitcoin atașate.
Hanan și echipa sa le-au explicat reporterilor care s-au dat drept potențiali clienți despre cum pot fi sparte conturile de Gmail sau Telegram, sau cum pot fi “plantate” știri în media reală, care apoi sunt amplificate de Aims, software-ul de gestionare a boților.
“Metodele și tehnicile descrise de Team Jorge ridică noi provocări pentru marile platforme tehnologice, care au luptat de ani de zile să împiedice actorii ascunși să răspândească minciuni sau să încalce securitatea. Dovezile unei piețe private globale de dezinformare care vizează alegeri vor suna, de asemenea, semnale de alarmă pentru democrațiile din întreaga lume. Devolarea Team Jorge ar putea provoca, de asemenea, stânjenire pentru Israel, care a fost supus unei presiuni diplomatice în ultimii ani cu privire la exportul său de arme cibernetice care subminează democrația și drepturile omului”, mai scrie The Guardian.
Hanan pare să fi desfășurat cel puțin unele dintre operațiunile sale de dezinformare printr-o companie israeliană, Demoman International, care este înregistrată pe siteul pe care Ministerul israelian al Apărării promovează exporturile de armament și servicii de profil. Ministerul Apărării din Israel nu a răspuns solicitărilor de a comenta aceste informații.
Jurnaliștii au descoperit softul companiei israeliene fură fotografii ale unor persoane reale și le atașează unor identități false pe rețele sociale, creând mesaje, dialoguri, comentarii, care dau impresia că acea persoană chiar există. Hanan pretinde că “armata” sa virtuală numără peste 30 de mii de astfel de profile false, capabile să creeze viralizare și curente de opinie pe diferite subiecte.
Jurnaliștii au dovezi că softul Aims s-a aflat în spatele unor campanii false pe rețelele sociale, care implică în mare parte dispute comerciale, în aproximativ 20 de țări, inclusiv Marea Britanie, SUA, Canada, Germania, Elveția, Mexic, Senegal, India și Emiratele Arabe Unite.
În plus sistemul implică și o “mașină de bloggeri” – un sistem automat care crează site-uri web pe care profilurile de socializare controlate de Aims le pot folosi apoi pentru a răspândi știri false pe internet.
De asemenea, Hanan le-a făcut reporterilor demonstrații în care a spart conturi de Gmail și Telegram. Google a refuzat să comenteze, iar Telegram a spus că este vorba de o vulnerabilitate cunoscută și “care nu este exclusivă pentru Telegram. Conturile de pe orice rețea de socializare sau aplicație populară de mesagerie pot fi vulnerabile la hacking sau uzurparea identității, cu excepția cazului în care utilizatorii respectă recomandările de securitate și iau măsurile de precauție adecvate pentru a-și păstra conturile în siguranță”.
Surse: Haaretz, The Guardian
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.