Numărul morților continuă să crească, după cutremurele devastatoare care au provocat distrugeri masive în Turcia și Siria. Salvatorii lucrează contra cronometru pentru a elibera oamenii prinși sub clădirile prăbușite.
Numărul persoanelor ucise în Turcia a crescut la cel puțin 8.574, iar alte aproape 50 de mii au fost rănite, a declarat președintele turc Recep Tayyip Erdogan. În Siria, cel puțin 2.530 de persoane au murit.
Amploarea dezastrului nu va fi cunoscută cu exactitate o bună perioadă de timp, a declarat purtătoarea de cuvânt a OMS pentru Sky News. Întrebată despre rapoartele care sugerează că numărul morților ar putea trece de 20 de mii, a precizat că “Nu putem spune cu siguranță că va fi sau nu așa. Treaba noastră este să împiedicăm pe cât posibil ca aceste cifre să crească”.
Între timp, România a trimis o a doua echipă de căutare-salvare în Turcia, împreună cu ajutoare de primă urgență, doi medici și patru echipaje canine, pentru a se alătura echipelor de salvare trimise de alte state.
De altfel, Ministerul român al Apărării anunță că o aeronavă C-17 Globemaster III și trei aeronave ale Forțelor Aeriene Române execută azi misiuni aeriene spre Turcia, în sprijinul populației grav afectate de cutremurele produse recent în zonă. MApN a fost abilitat să desfășoare misiuni de transport a personalului, mijloacelor și echipamentelor altor state care acordă ajutor Turciei, dar nu au capacități de transport.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.