Startup-ul german Vay a introdus conceptul de vehicule electrice controlate prin telecomandă, numit “teledriving”. Bloomberg explică faptul că acest concept este similar cu modul în care funcționează companii precum Uber sau Bolt. Concret, mașinile electrice controlate de la distanță sunt livrate către adresa aleasă de client, care apoi conduce autovehiculul către destinația dorită, iar procesul se repetă pentru fiecare client în parte.
Compania germană a transmis marți că a început să pună în aplicare noul proiect pe anumite străzi din Hamburg, după obținerea autorizației din parte administrației orașului port. Deși Vay a testat tehnologia timp de mai bine de trei ani, a fost nevoie de prezența unui șofer în interiorul vehiculelor electrice Kia, modificate, în caz de urgență.
Potrivit declarațiilor făcute pentru Bloomberg de directorul general al Vay, compania va lucra pentru a extinde proiectul și în afara Germaniei în următoarele luni. Acesta a declarat că obținerea autorizației și, implicit, testul efectuat pe drumurile publice din Hamburg reprezintă un moment de referință în ceea ce privește evoluția tehnologiei, iar astfel de servicii ar putea fi implementate în următoarele luni.
Până în prezent, oamenii de afaceri au investit peste o sută de milioane de euro în compania germană.
Sursa: Bloomberg
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.