New Delhi nu s-a confruntat cu critici, deoarece îndeplinește obiectivele Occidentului de a reduce veniturile din energie ale Moscovei, și în același timp previne un șoc de aprovizionare cu petrol. Pe măsură ce Europa impune sancțiuni, India va ocupa o poziție centrală pe noua hartă a petrolului redesenată de războiul lui Putin în Ucraina, potrivit Bloomberg.
Conform UE, India respectă regulile în vigoare. Atunci când țițeiul rusesc este procesat în combustibil într-o țară din afara blocului, cum este India, produsele rafinate pot fi livrate în UE, deoarece nu sunt considerate a fi de origine rusă.
“Oficialii trezoreriei americane au două obiective principale: menținerea pieței bine aprovizionată și privarea Rusiei de veniturile din petrol. Sunt conștienți de faptul că rafinăriile indiene și chineze pot câștiga cumpărând țiței rusesc la preț redus și exportând produse la prețurile pieței. Sunt de acord cu asta“, a declarat Ben Cahill, de la Centrul american pentru Studii Strategice și Internaționale.
India a livrat aproximativ 89 de mii de barili pe zi de benzină și motorină la New York luna trecută, cel mai mult în aproape patru ani, potrivit companiei de informații Kpler. Fluxurile zilnice de motorină cu conținut scăzut de sulf către Europa au fost de 172 de mii de barili în ianuarie, cel mai mare nivel din octombrie 2021.
Importanța națiunii asiatice este de așteptat să se extindă după ce noi sancțiuni ale UE asupra exporturilor rusești de petrol intră în vigoare duminică. Interdicția va elimina un volum uriaș de motorină de pe piață, iar mai mulți consumatori, în special Europa, se vor orienta către Asia pentru a umple golul de aprovizionare.
Acest lucru va face petrolul rusesc ieftin și mai atractiv pentru India, care se bazează pe importuri pentru a satisface aproximativ 85% din necesarul de țiței. Rafinăriile țării, inclusiv procesatorii administrați de stat care sunt responsabili pentru satisfacerea cererii interne, au intensificat exporturile anul trecut pentru a profita de prețurile internaționale mai mari.
Națiunile G7 sunt dornice să reducă veniturile Moscovei cât mai mult posibil, dar vor și să se asigure că evită o criză globală a aprovizionării, consideră Serena Huang, analist principal pentru Asia la Vortexa.
Cheia mecanismului de a reduce veniturilor Kremlinului și de a menține puțin petrol pe piață a fost limitarea prețului țițeiului rusesc. Un purtător de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al SUA a declarat că plafonarea prețului ar putea fi folosită de state, inclusiv de India, pentru a menține stabile piețele energetice, limitând în același timp veniturile Rusiei.
Articolul integral la Bloomberg.
Foto: Amlan Mathur | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.