Update ora 16:00 Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) a declarat la Digi24 că intervenția pentru evacuarea turiștilor de la Cabana Capra a început în cursul dimineții.
Cabana se află în apropierea unui sector de drum închis din Transfăgărășan (DN 7C), iar IPJ Argeș a anunțat că va face verificări asupra modului în care persoanele au ajuns la unitatea de cazare: “Dacă vor fi constatate abateri de la normele rutiere, se vor lua măsurile legale în consecinţă”, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.
În această privință, și Raed Arafat a declarat: “Dacă drumul era închis şi s-a riscat pentru a se ajunge acolo încălcând regulile, înseamnă că turiştii şi-au pus viaţa lor în pericol, dar au pus şi viaţa pompierilor în pericol şi nu numai a pompierilor, a întregului corp de salvatori care a fost acolo”.
Centrul Infotrafic a informat pe 17 noiembrie 2022 închiderea circulației pe DN 7C, între kilometrii 104 (Piscu Negru, Argeș) – 130+800 metri (Bâlea Cascadă), din cauza condițiilor meteo nefavorabile
Știrea inițială: Șeful Salvamont a declarat într-o intervenție la Digi24 că o avalanșă de mari dimensiuni a lovit Cabana Capra. Potrivit acestuia, la cabană se aflau în jur de 40-50 de persoane, turiști și personal. Zăpada a îngropat mașinile și a pătruns în unele camere.
Oamenii au refuzat evacuarea, dar nu sunt persoane rănite. Potrivit Salvamont, cabana a suferit pagube materiale și mai multe mașini au fost avariate.
Avalanșa a curs pe vâlcelul pe care coboară pârâul Pisica, dinspre tunel. În urma ninsorilor masive și vântului, riscul de avalanșă este mare în toată zona de gol alpin a munților Făgăraș. De asemenea, la Bâlea Lac au fost observate urmele unei avalanșe mari în zona Curmătura Bâlei (Şaua Doamnei).
“Cum ninsorile și vântul continuă, este posibil să se producă mai multe avalanșe declanșate spontan, chiar și în zona montană de sub 2000m, unele dintre acestea de dimensiuni mari“, transmite Salvamont România.
Salvamontiștii au intervenit ieri la peste 100 de cazuri la nivel național, dintre care zeci au avut loc pe pârtiile de schi, la persoane rătăcite pe munte, epuizate, surprinse de manifestarea extrema a vremii.
Foto: Raluca Maria Romanov via Salvamont Romania-Dispeceratul National Salvamont Facebook
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.