UPDATE: Ministerul Finanțelor Publice precizează că Laurențiu Baranga și-a prezentat demisia din funcția de președinte al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor în data de joi, 8 octombrie 2020.
Înainte de fi numit șef al ONPCSB, Laurențiu Baranga a fost vreme de 11 ani director adjunct al Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS).
Știrea Inițială: Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice-I.G.P.R. efectuează percheziții la domiciliul din Râmnicu Vâlcea al șefului Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, Laurențiu Baranga. Acesta este suspectat că și-a falsificat diploma de bacalaureat.
Comunicatul integral:
La data de 10 octombrie a.c., polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice-I.G.P.R., sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, efectuează o percheziție domiciliară, în municipiul Râmnicu Vâlcea.
Activitatea se desfășoară la domiciliul declarat al unui funcționar public, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
Operațiunea beneficiază de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române.
Persoana în cauză este cercetată pentru inducerea și menținerea în eroare a mai multor instituții publice, prin depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate și care ulterior au fost desființate de către instanțele judecătorești competente.
Facem precizarea că, în baza documentelor de studii falsificate, persoana cercetată a ocupat o funcție importantă în cadrul unei instituții publice, activează în cadrul unor instituții de învățământ superior, iar în prezent deține o funcție publică de rang înalt.
Prejudiciul reclamat până în prezent este de peste 640.000 de lei, reprezentând indemnizațiile brute încasate de la unii angajatori, urmând a fi completat în funcție de întregul material probator ce se va administra în cauză.
Persoana cercetată va fi condusă la sediul Inspectoratului General al Poliției Române, pentru desfășurarea activităților specifice de urmărire penală.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.