“Coaliția tancurilor are acum 12 membri. Pot estima că în primul val de livrări, forțele armate ucrainene vor primi între 120 și 140 de tancuri occidentale”, a declarat Dmitro Kuleba, fără a preciza un orizont de timp când acestea vor intra în dotarea Armatei Ucrainene.
Reamintim că mai multe țări occidentale s-au angajat săptămâna trecută să furnizeze Ucrainei tancuri de fabricație modernă. Germania a confirmat că va trimite 14 tancuri Leopard 2 și a acordat permisiunea de export și țărilor care dețin acest tip de armament, iar SUA au anunțat că vor trimite Ucrainei 31 de tancuri Abrams, “cele mai puternice din lume”.
Alte țări, precum Polonia și Finlanda, au indicat deja public că sunt dispuse să furnizeze Ucrainei mai multe dintre tancurile lor Leopard 2. Spania, Țările de Jos și Danemarca au declarat, de asemenea, că sunt deschise să trimită tancurile de fabricație germană Ucrainei.
Sursă: The Guardian
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.