Skyglow, strălucirea artificială a cerului nopții, este o formă de poluare luminoasă observată mai ales deasupra și în apropierea orașelor. Oamenii de știință au investigat schimbarea luminozității cerului, din 2011 până în 2022. Astfel, timp de mai bine de zece ani, peste 50 de mii de observatori au monitorizat vizibilitatea stelară cu ochiul liber. Zonele cel mai bine documentate au fost America de Nord și Europa, cu date minime pentru părți din Asia, Africa și America de Sud.
Schimbarea vizibilității stelelor pe care oamenii au raportat-o, prin transmiterea numărului de stele pe care le zăresc în cadrul proiectului online numit Globe at Night, a fost echivalentă cu o creștere între 7% și 10% a luminozității cerului, în fiecare an.
Un alt studiu din 2017, bazat pe observații prin satelit, a constatat că suprafața exterioară a Pământului, iluminată artificial pe timp de noapte, creștea cu aproximativ 2% anual. Aceste date ar putea reprezenta o subestimare, deoarece satelitul de observare global utilizat în prezent nu este sensibil la tipul de lumină emisă de luminile LED moderne, a explicat autorul principal al studiului publicat în revista Science, fizicianul german Christopher Kyba.
Asta înseamnă, spun oamenii de știință, că un copil născut într-o zonă în care erau vizibile 250 de stele, ar vedea probabil mai puțin de 100 de stele în aceeași locație, 18 ani mai târziu.
“Este prima dată când luminozitatea cerului a fost studiată la scară continentală. În al doilea rând, arată că normele și legislația existente nu reușesc să reducă luminozitatea cerului sau chiar să-i oprească creșterea. În ultimul deceniu, înțelegerea noastră a consecințelor ecologice ale luminii a crescut dramatic, la fel și înțelegerea și modelarea luminii din atmosferă”, a precizat Kyba.
Potrivit unui studiu din 2022 al Agenției Spațiale Europene, costul relativ scăzut al iluminatului cu LED contribuie la poluare. Agenția a descris acest lucru drept un paradox: “În timp ce revoluția iluminatului cu LED-uri promitea să reducă consumul de energie și să îmbunătățească vederea umană pe timp de noapte, în general [poluarea luminoasă] a crescut. Paradoxal, cu cât iluminarea este mai ieftină și mai bună, cu atât este mai mare dependența societății de lumină”.
Surse alternative: BBC, Science
Foto: GFZ German Research Centre for Geosciences
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.