Un oficial american a declarat pentru CNN că Statele Unite au transferat deja o parte dintre cele 300 de mii de obuze de 155 de milimetri pe care SUA și Israel au agreat să le transfere și că urmează ca restul să ajungă în Ucraina în săptămânile următoare.
Purtătorul de cuvânt al Armatei din Israel a declarat că americanii i-au notificat cu privire la acest transfer, dar a precizat că munițiile sunt deținute de SUA și că transferul lor este o ”afacere americană” care nu necesită acordul Israelului.
New York Times a relatat prima că Armata Americană folosește stocul său de muniții din Israel, dintr-un depozit ”mai puțin cunoscut”, pentru a ajuta Ucraina, ceea ce a ridicat îngrijorări în rândul oficialilor israeleni cu privire la o ”aparentă complicitate la înarmarea Ucrainei”. Până acum, Israelul a refuzat constant să furnizeze arme Ucrainei, pe fondul temerilor că acest lucru va deteriora relațiile sale cu Moscova, deși liderii israelieni au condamnat invazia și au sprijinit Ucraina în cadrul ONU.
Conflictul din Ucraina a devenit un război de uzură bazat de artilerie, iar fiecare parte folosește mii de obuze în fiecare zi. Ucraina a rămas fără muniție pentru arsenalul său din epoca sovietică și a început să folosească, în mare parte, artileria și gloanțele trimise de SUA și de ceilalți aliați occidentali, iar ajutorul acestora este acum crucial. Analiștii militari consideră că rezultatul războiului ar putea depinde de care dintre cele două țări va rămâne prima fără muniție.
Surse: The New York Times, CNN
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.